Beneficiile alimentației crude

Experiențe personale

Indiferent de motivația care te îndeamnă să adopți un stil de viață raw vegan, vegetarian sau fructarian, există câteva schimbări care se vor petrece în mod sigur. În primul rând te va împrospăta un flux de energie, digestia se va regla, iar mintea se va însănătoși și ea, la rândul ei.

Printre modificările resimțite încă din primele săptămâni în care am am renunțat să consum carne, ouă și brânzeturi a fost scăderea în greutate. Debordând de energie, am început să mă simt din ce în ce mai fericită și plină de poftă de viață. Procesul digestiv a început să funcționeze ca pe roate. Mă simt și acum ca un bebeluș care merge la toaletă după fiecare masă.

Cu timpul, am observat că răcelile frecvente de iarnă și primăvară ezitau să mai apară. Sistemul imunitar fiind întărit, chiar dacă luam vreun virus de la persoanele din jur, simptomele erau diminuate semnificativ, iar boala trecea peste noapte.

În mod neașteptat și problemele de ordin feminin au dispărut. Aparatele de reproducere au început să nu mai întârzie să își facă treaba, iar ciclul și-a redus durata de la 7 zile mistuitoare la 4-5 zile. În această perioadă îmi permit să alerg, să înot, să pedalez zeci de kilometri sau să fac aerobic, pentru că nu mă doare nimic și sunt bine dispusă.

Un alt avantaj este faptul că temperatura corporală scade ușor deoarece sistemul digestiv nu mai este forțat să macereze alimente grele, producând prea multă căldură. Astfel, verile mele sunt mereu răcoroase.

După aproximativ o lună de când am început să consum doar fructe, legume și verdețuri, am sesizat că abcesul dentar cu fistulă, apărut în urma unei intervenții chirurgicale nereușite s-a retras pur și simplu. Folosesc acea măseluță și în ziua de azi, deși mi s-a recomandat o a doua operație cu extracție, urmată de un implant dentar.

Totodată, de parcă beneficiile nu ar fi fost destule, mirosurile neplăcute produse de organism au dispărut, de aceea am încetat să folosesc deodorantul. Pielea și părul și-au recăpătat strălucirea naturală, iar cunoscuții nu încetau să îmi observe tenul luminos.

A, și încă ceva, am uitat cum e să te doară capul! Poate din cauză că, deși nu scăzusem foarte mult din volum și kilograme, celulita începea să dispară.

Riscul reîntoarcerii la alimentația tradițională

Nu încetam să mă bucur de beneficiile care se manifestau și, cu toate acestea, îmi era dor de salata de vinete, de brânză, de supa de ciuperci. Refuzând să-mi pun pofta în cui, începeam să consum din nou alimente tradiționale.

E destul să revii o săptămână la mâncarea gătită, căci corpul va începe să se simtă din nou greu, energia  va scădea și durerile vor fi din nou prezente. Suntem atât de obișnuiți cu unele simptome, încât le conștientizăm doar atunci când acestea reapar. De aceea, motivația principală pentru a mă ține de stilul alimentar crud era simplul fapt că acesta îmi îmbunătățea calitatea vieții, menținându-mă fericită. Scăderea în greutate nu mai era o prioritate, pentru că începeam să mă simt bine în pielea mea.

2016-08-08 17.37.43 copy

Gurile cârcotașe mi-au atras de multe ori atenția asupra faptului că oamenii pot sa moară subit, indiferent de cât de sănătos se hrănesc. Exemplele cu bunicii care au mâncat slănină, au băut rachiu și au fumat până la cei 98 de ani nu vor ezita să apară. Sunt de acord, niciodată nu știi ce te așteaptă, dar e de preferat să trăiești din plin, având un organism curat, care te ajută în tot ceea ce îți propui.

Mens sana in corpore sano!

Advertisements

One thought on “Beneficiile alimentației crude

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s